În această seară primarul municipiului Motru, Gigel Jianu a prezentat o situație la zi privind cazurile de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar și un avertisment la adresa celor ce transmit cu iresponsabilitate informații false.
Redam mai jos cele comunicate:
“Dragi motreni,
Pentru început trebuie să infirm zvonurile, lansate de diverse persoane iresponsabile, cum că orașul nostru ar intra în carantină sau ar putea fi închis.
❗️ Niciodată nu s-a pus în discuție o astfel de posibilitate, nici în Comitetul Local pt Situații de Urgență, nici cu factorii responsabili din cadrul Comitetului Județean pentru Situații Speciale de Urgență și nici la un alt nivel.
❗️ Pentru a evita situațiile neplăcute și inducerea unei stări de panică nejustificată in rândul populației, vă adresez, încă o dată, rugămintea de a vă informa numai din surse oficiale, iar pe cei care împrăștie informații false îi atenționez că intră sub incidența prevederilor ordonanțelor militare emise pe parcursul stării de urgență declarată în România!
↗️ Până in această seară, la nivelul municipiului Motru, au fost înregistrate 16 cazuri de persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus. Dintre acestea, în urma testelor efectuate, sunt 10 persoane confirmate a fi purtătoare a virusului SARS- Cov 2.
↗️ Până în acest moment, la Spitalul Motru, au fost internați 16 pacienți, ultimii doi, astăzi.
Pentru 3 din pacienți așteptăm rezultatul testelor, pentru alți 3 rezultatul este negativ, iar pentru 10 pacienți testele sunt pozitive.
Primul pacient confirmat pozitiv, și care este din Motru, a fost internat direct la Sectia Boli Infecțioase a Spitalului Județean Tg-jiu, ridică numărul total la 17 suspecți, din care 11 purtători ai virusului SARS-Cov2.
Pacienții confirmați a fi infectați cu Covid-19 se află internați, pentru tratament, la spitalele din Tg. Jiu și Tg. Cărbunești și sunt în stare bună.
↗️ Din totalul de 17 persoane suspecte, 13 sunt angajați ai fabricii de confecții.
↗️ Astăzi, 21 aprilie, în municipiul Motru avem 285 de persoane izolate la domiciliu.
În urma monitorizării, niciuna dintre persoanele aflate in izolare nu a declarat că ar prezenta simptome specifice îmbolnăvirii cu coronavirus.
Dacă ținem seama că persoanele confirmate pozitiv au declarat că primele simptome le-au avut în urmă cu 10-12 zile, iar cei izolați la domiciliu nu prezintă niciun fel de simptome, avem motive să fim optimiști și să credem că vom trece destul de ușor peste vârful pandemiei.
Cu toate acestea, fac din nou apel la dumneavoastră și sunt convins că vom trata cu responsabilitate regulile impuse de autorități și că împreună vom depăși această situație extrem de dificilă cu care se confruntă orașul nostru, la fel ca și intreaga țară și alte state din lume.
❗️ Deocamdată nu trebuie să ne relaxăm!
❗️ Trebuie să respectăm condițiile impuse pentru izolarea la domiciliu, să respectăm regulile de distanțare socială, să utilizăm măștile de protecție și să evităm zonele aglomerate. Daca toate aceste condiții vor fi îndeplinite, vom reuși să depășim cu bine această situație dificilă!”
Sursa: Facebook