Recent, unul dintre cei mai importanți propagandiști pro-război din Rusia, VladlenTatarski, a fost ucis într-un atentat la Sankt Petersburg. Acesta era cunoscut pentru poziția sa extremă pro-rusă și pentru susținerea sa a președintelui Putin. Conform martorilor, Tatarski a primit o figurină de la unul dintre participanții la discursul său, care a explodat câteva minute mai târziu, ucigându-l pe acesta.
Vladlen Tatarski – Luptător pro-război și blogger
Vladlen Tatarski este originar din regiunea ucraineană Donețk și a luptat în trupele republicii autoproclamate, după invazia din 2014. După anul 2020, acesta s-a mutat la Moscova și a devenit unul dintre cei mai vocali susținători ai războiului din Ucraina, având peste 560 de mii de urmăritori pe platforma Telegram, ceea ce îl face unul dintre cei mai influenți bloggeri militari activi de la începutul invaziei din 2022.
Tatarski a făcut un “live” în momentul în care Vladimir Putin a proclamat alipirea la Rusia a regiunii Donețk, pe care Armata Rusă nu a cucerit-o până acum. În cadrul acestui “live”, Tatarski a făcut declarații violente, susținând că “Îi vom ucide pe toți, vom jefui vom avea nevoie să jefuim, vom face așa cum ne place”.
Legătura cu Evgheni Prigojin
Conform Reuters, cafeneaua în care a avut loc atentatul i-ar fi aparținut în trecut lui Evgheni Prigojin, patronul grupării militare private Wagner. Wagner este o companie privată de securitate rusă, care este cunoscută pentru implicarea sa în conflictele din Ucraina și Siria. Aceasta a fost implicată și în atacurile asupra forțelor militare americane în Siria, fapt care a dus la sancțiuni împotriva acesteia din partea Statelor Unite ale Americii.
Sursa: (((Tendar)))