Incendiu in Constanta la o magazie de aluminiu a unei fabrici de BCA. Martorii au afirmat că s-ar fi auzit trei explozii / Pericolul extinderii focului în vecinătăţi, eliminat, localnicii fiind avertizați prin Ro-Alert.
„Incendiu puternic la fabrica de materiale de construcţii Celco din Constanţa. Până în prezent, au ars cca. 10t pastă de aluminiu şi o cantitate similară de folie de ambalaj pentru BCA, în depozite exterioare fabricii. Comisarii GNM Constanţa se află la faţa locului împreună cu experţii laboratorului APM Constanţa, evaluează impactul asupra mediului şi monitorizează în timp real calitatea aerului în 3 puncte fixe şi unul mobil. Momentan, accesul pe amplasament este interzis, până la lichidarea incendiului. Ministrul Tánczos Barna a fost informat despre eveniment şi menţine legătura permanent cu echipele din teren. Având în vedere simulările modelelor numerice rulate de Administratia Nationala de Meteorologie RA privind evoluţia norului de fum din zona oraşului Constanţa, se apreciază că cerul va avea înnorări şi temporar, până spre orele serii, vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat (rafale de până la 25…30 km/h), din direcţie predominant vestică, nord-vestică, astfel că evoluţia norului de fum va fi de relativă dispersie şi de uşoară deplasare către est, sud-est. Vom reveni cu informaţii în funcţie de evoluţia evenimentelor”, arată o postare făcută sâmbătă pe pagina de Facebook a Ministerului Mediului.
Este al doilea incendiu in Constanta cu un nivel de periocol foarte crescut in doar doua zile.
Sursa video: Digi24.ro
V-ar mai putea interesa: Vesti bune de la Adapostul de Caini MOTRU