Potrivit Theguardian.com multe medicamente și terapii diferite sunt testate și utilizate la pacienții cu Covid-19. Există câteva rezultate pozitive, care ar putea începe să reducă mortalitatea din spitale, dar există încă un drum lung de parcurs către ceva care să ne vindece pe toți. Acestea sunt unele dintre cele mai promițătoare:
1. Dexametazonă
Aceasta este povestea de succes – un medicament foarte ieftin, cu aprovizionare din belșug în întreaga lume – care s-a dovedit că salvează vieți
2. Plasma sanguină convalescentă
Aceasta este anticorp care conține plasmă împotriva virusului colectat de la persoane care s-au recuperat de la Covid-19.
3. Remdesivir
Medicamentul a fost autorizat pentru utilizare de urgență în SUA, India și Singapore și a fost aprobat în Uniunea Europeană, Japonia și Australia pentru a fi utilizat la persoanele cu simptome severe. Este un medicament scump, produs de compania americană Gilead Sciences, inițial pentru hepatita C, pe care nu a avut efect. Apoi a fost reconstituit pentru Ebola.
4. Tocilizumab
O serie de tratamente antiinflamatorii sunt testate pentru a vedea dacă pot ajuta. Când sistemul imunitar răspunde la coronavirus, poate provoca inflamații. Tocilizumab, un anticorp utilizat în mod normal pentru tratarea artritei reumatoide, se administrează prin injectare pentru a bloca proteina inflamatorie IL-6.
5. Pastile de tensiune arterială
6. Interferon beta inhalat
Un mic studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Southampton sugerează că un inhalator care conține interferonul beta, utilizat pentru tratarea sclerozei multiple, ar putea fi eficient.
In informarea transmisa aseara de catre primarul municipiului Motru, Gigel Jianu s-a precizat ca au fost confirmate trei cazuri noi de pacienti testati pozitiv cu COVID-19, iar un pacient de 60 de ani ce a suferit un accident vascular si a decedat la Spitalul Targu Jiu, avea, printre altele si noul virus.
“Informare 14.05.2020
Înregistrăm încă o zi fără nici o internare la spitalul nostru.
În schimb, am primit rezultatele testelor pentru cei cinci pacienți internați zilele trecute, trei rezultate fiind pozitive iar două negative.
Bărbatul de 60 de ani, internat în urmă cu trei zile cu accident vascular cerebral și care a decedat la Spitalul din Tg. Jiu, era și el infectat cu SarsCov2, astfel că numărul celor decedați, care erau și infectați, a crescut la 2.
De asemenea, scade constant numărul persoanelor izolate la domiciliu, astăzi fiind în monitorizare doar 20.
Situația centralizată o găsiți în cartonașul de mai jos:
Conform celor mentionate ieri de catre primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, inca doua persoane au fost diagnosticate cu COVID-19.
“Informare 13.05.2020
Pentru astăzi, situația privind pandemia de SarsCov2, până la ora 13.00, este următoarea:
– o singură persoană internată;
– doi dintre pacienți au fost diagnosticați pozitiv și transferați la Spitalul din Tg.Carbunești, ei având domiciliul în Covrigi și Văgiulești, ambii pensionari;
– alți cinci pacienți așteaptă primirea rezultatelor testelor;
– trei pacienți vindecați și externați, numărul total al persoanelor vindecate ajungând la 12;
– 29 de persoane fiind izolate la domiciliu.”
GRUPUL DIGI DONEAZĂ CĂTRE MAI MULTE SPITALE DIN ȚARĂ ECHIPAMENTE MEDICALE DE PESTE 1,6 MILIOANE EUR ȘI UN LABORATOR DE TESTARE REALTIME PCR.
Grupul va dona 60 de kit-uri de ventilare mecanică a pacienților infectați cu COVID-19 către Ministerul Sănătății și municipalitățile din mari aglomerări urbane din țară
Grupul Digi a achiziționat și echipamente pentru două laboratoare de testare COVID-19 prin metoda Real Time PCR, fiecare în valoare de peste 300.000 lei. Unul dintre echipamente a fost donat, împreună cu un set de teste, Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, iar cel de-al doilea va fi pus la dispoziția Ministerului Sănătății, în cadrul unui parteneriat cu un centru de diagnostic și tratament din București
#amgrijă: Solidaritate pentru sănătate
Grupul Digi va dona către Ministerul Sănătății și municipalitățile din București, Brașov, Constanța, Craiova, Oradea și Timișoara, 60 de kituri pentru ventilare mecanică, indispensabile în tratamentul cazurilor critice de COVID-19, aflate la terapie intensivă. Acestea includ ventilatoare, infuzomate, injectomate, monitoare, ecografe, paturi. Echipamentele, care au fost achiziționate de către Digi România direct de la producătorul de top MindRay, precum și celelalte accesorii, au o valoare totală de peste 1,6 milioane EUR și vor ajunge în România în etape, pe parcursul lunilor mai și iunie 2020.
Repartiția acestor kit-uri se va realiza altfel: 16 vor fi donate instituțiilor medicale din București, la propunerea Ministerului Sănătății și a Primăriei Generale a Municipiului București, câte 10 pentru municipalitățile din Oradea și Timișoara, câte 8 pentru municipalitățile din Brașov, Constanța și Craiova. Punerea la dispoziția municipalităților se va realiza în etape, pe baza programului de livrări comunicat de către furnizor, începând cu perioada estimată 11-15 mai 2020, când vor fi distribuite primele 10 ventilatoare (câte 2 la București și Timișoara, 3 la Oradea, câte unul în Brașov, Constanța și Craiova).
Suplimentar, pentru a susține efortul autorităților de creștere a capacității de testare COVID-19 în România, la sfârșitul lunii aprilie, grupul Digi a finalizat achiziționarea echipamentelor de extracție ARN și RealTime PCR (inclusiv accesoriile) și a unui număr de 2.000 de kit-uri de testare pentru două laboratoare, în valoare totală de peste 730.000 lei. Un laborator și 500 de teste au fost donate, la sfârșitul lunii aprilie, Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Cel de-al doilea kit și restul testelor vor fi utilizate în cadrul unui parteneriat cu Centrul de Diagnostic și Tratament Provita din București, pentru testarea populației, pe baza nevoilor Ministerului Sănătății.
Donația face parte din efortul grupului Digi de a ajuta comunitatea din România să fie mai pregătită în fața pandemiei generate de virusul SARS-COV-2, achiziția și plata echipamentelor esențiale fiind realizate în luna martie. Această acțiune de responsabilitate socială a fost precedată de măsurile interne adoptate sub deviza #amgrijă, în lunile martie și aprilie, pentru protecția clienților și angajaților, prin achiziția de echipamente de protecție și dezinfectanți: 700.000 mănuși, 363.000 măști, 15.000 viziere, 8.400 ochelari de protecție, 5.300 recipiente cu dezinfectant, 70.500 recipiente cu alcool sanitar.
Despre Grupul Digi | RCS & RDS
Digi | RCS & RDS este filiala din România a Digi Communications NV, operator european de top în domeniul comunicațiilor electronice, cu operațiuni pe patru piețe – România, Ungaria, Spania și Italia. Pe parcursul celor 27 de ani de existență, Digi a investit continuu în cele mai revoluționare tehnologii, ajungând să dețină, în prezent, o rețea de fibră optică extinsă care deservește milioane de clienți.
Digi a adus pe piață servicii de comunicații electronice convergente la cele mai competitive prețuri. În timp, acest avantaj competitiv s-a transformat într-un beneficiu pentru milioane de clienți care au dobândit un acces mai rapid și mai avantajos la servicii de calitate superioară, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. În România, Digi | RCS&RDS este cel mai mare angajator din domeniul antreprenorial local, cu aproximativ 13.000 angajați.
Grupul Digi pune la dispoziția abonaților săi și o ofertă complexă de conținuturi trans-media, prin intermediul diviziei media care cuprinde: televiziunile Digi 24, Digi Sport 1, 2, 3, 4, Digi4K, Film Now (pay-TV), Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, radiourile Digi FM, Pro FM, Dance FM, Chill FM și serviciul de content Digi Online.
Pentru mai multe informaţii: Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@rcs-rds.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
https://www.digionline.ro/
https://www.digiromania.ro/
MOTRU: Fara pacienti diagnosticati pozitiv in ultimele doua zile.
Conform informarilor zilnice transmise de catre primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, in ultimele doua zile nu au fost raportate cazuri de pacienti declarati pozitiv cu noul coronavirus.
“Informare 06.05.2020
Pentru astăzi situația este următoarea:
– în ultimele 24 de ore au fost internate 3 persoane cu suspiciune de infectare cu coronavirus, câte una din Tg. Jiu, Strehaia și Motru;
– un singur pacient a primit un rezultat cert, acesta fiind negativ;
– în acest moment avem șase pacienți pentru care așteptăm rezultatul testelor și 30 de persoane izolate la domiciliu.
Situația centralizată o găsiți în cartonașul de mai jos:”
Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru anunță că a deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Conducerea unei fabrici din localitate este acuzată că a chemat salariații la serviciu deși aveau simptome de Covid-19, ceea ce a avut ca efect răspândirea bolii.
“S-a reţinut că, în perioada martie – aprilie 2020, reprezentanţii unui operator economic nu au respectat măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, solicitând prezentarea la locul de muncă a angajaţilor, cunoscând că aceştia prezintă simptome specifice infectării cu COVID 19, având drept urmare răspândirea acestei boli infectocontagioase la alte persoane”, transmite Parchetul Motru.
În acest context s-a dispus începerea urmăririi penale, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de combaterea zădărnicirii bolilor
“Cercetarile continua in vederea lamuririi tuturor imprejurarilor de fapt, a circumstantelor de comitere a faptei si a stabilirii raspunderii penale. Mentionam ca masurile dispuse reprezinta o etapa a procesului penal care nu infrange principiul prezumtiei de vinovatie”, a mai precizat sursa citata.
Conform celor mentionate de catre primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, avem urmatoarea:
Informare – 29 aprilie 2020
In ultimele 24 de ore, la Spitalul Municipal Motru s-au prezentat 4 persoane care prezentau simptome specifice infectării cu noul coronavirus, din Motru, Broșteni și Tg. Jiu.
În acelasi interval de timp au fost testate pozitiv 2 persoane cu domiciliul în Cătunele și Boca.
Toate persoanele pentru care specialiștii au pus diagnostic cert de infectare cu virusul SARS-Cov 2, sunt internate la Sectia Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu și la Spitalul suport Tg Cărbunești.
În măsura izolării la domiciliu se află 334 de persoane.
Reiterez apelul către dumneavoastră de a respecta toate măsurile impuse de autorități în vederea limitării extinderii epidemiei.
COVID-19: Există RISC real de infecţie prin alimente sau de la AMBALAJELE alimentelor?
ANPC dă asigurări: Nu există risc real de infecţie prin alimente, nici de la ambalajele alimentelor.
Nu există risc real de infecţie cu noul coronavirus prin alimente şi nici de la ambalajele alimentelor, spune directorul ANPC, Paul Anghel.
“Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia”, precizează Paul Anghel.
“Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica. Nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor. Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia”, precizează Paul Anghel.
În această dimineață Primăria Municipiului Motru a înaintat un apel către cetățeni, având în vedere contextul epidemiologic, precum și pentru prevenirea răspândirii COVID-19:
APEL CĂTRE CETĂȚENI!
Având în vedere contextul epidemiologic actual, precum și pentru prevenirea răspândirii COVID-19 pe raza municipiului Motru, facem apel către populație să respecte următoarele recomandări:
ieșiți din locuințe doar pentru situații prevăzute în setul de reguli din această perioadă și doar cu declarația pe propria răspundere completata;
purtați mască de protecție de fiecare dată când vă deplasați în exteriorul locuinței;
mențineți distanta de siguranță față de ceilalți oameni;
evitați strângerile de mână;
efectuați frecvent igiena mâinilor folosind apă și săpun;
evitați atingerea ochilor, nasului și a gurii;
aveți grija de igiena respiratorie, tușiți sau strănutați în batista de unică folosință sau în pliul cotului;
aerisiți frecvent încăperile în care stați.
Acesta este genul de abordare pe care ar trebui săîlaibă fiecare instituțielocala pentru menținereastării de încredereînautoritățiși de conștientizare a riscurilor în vederea evităriisituațiilor nedorite.
Interpretul de muzică populară Nelu Bălașoiu trece prin momente critice. Acesta a fost contaminat cu virusul COVID-19 și a ajuns de urgență la spital, unde a suferit și un atac cerebral. În acest momente, starea de sanatate a artistului este foarte delicata.
„Prințul muzicii populare” sau al doilea Ion Dolănescu al României, așa cum era apreciat de întrega țară, mai are multe de oferit fanilor săi, urandu-i pe această cale multă sănătate!
Anunţul privind starea de sănătate a lui Nelu Bălăşoiu a fost făcut de Ionuț, unul dintre fiii solistului, printr-un mesaj postat pe Facebook.
“Dragii nostri, vestile nu sunt bune. Din pacate tata a fost testat ieri iar astazi a venit confirmarea, este Covid-19 pozitiv. Medicii mi-au comunicat ca a suferit si un accident vascular cerebral, iar acum se afla in coma. Haideti sa ne rugam ca Dumnezeu sa faca o minune in aceste zile sfinte. Ma simt coplesit”, a scris Ionuţ Bălăşoiu.
Primaria Municipiului Motru face urmatorul apel către cetățeni:
În urma apariției unui caz confirmat de Covid 19 pe raza Municipiului Motru, și existența mai multor persoane posibil infectate, ce așteaptă rezultatul testării, Direcția de Sănătate Publică Gorj a desfășurat o anchetă epidemiologică, în urma căreia contacții direcți ai persoanei respective și familiile acestora, au fost plasate în izolare la domiciliu.
Facem un apel către cetățeni:
– Respectați toate prevederile Ordonanțelor Militare!
– Ieșiți din casă doar dacă este absolut necesar!
– Respectați regula de distanțare socială, de minim 2m!
– Folosiți mască atunci când ieșiți din casă!
– Masca trebuie să acopere atât gura cât și nasul;
Direcția de Sănătate Publică Gorj, Poliția Municipală Motru și Primăria Motru au luat măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea virusului responsabil de Covid-19.
În acest sens, vor fi intensificate controalele atât în oraș, cât și în toate punctele de acces în/și din oraș.
Nu este suficient să fie prezentată Declarația pe proprie răspundere, este necesar să fie motive bine întemeiate pentru a circula.
Respectând aceste măsuri, ne protejăm sănătatea și în același timp protejăm sănătatea celorlalți.
Vă mulțumim pentru colaborare!
Fostul portar al naționalei Turciei și al Barcelonei, Rustu Recber (46 de ani), a fost externat din spital dupa ce fusese depistat pozitiv cu COVID-19 și se afla într-o stare foarte gravă.
Soția lui Rustu Recber trage un semnal de alarmă: “Simptome ciudate, pe care nu le-a mai avut niciodată!”
Fostul portar spune că va mai sta cel puțin două săptămâni în carantină și se bucură că s-a lăsat de fumat: “Slavă lui Allah, am scăpat. Am avut o perioadă lungă şi intensă de tratament. Am fost externat şi sunt acasă. Bine că m-am lăsat de fumat acum cinci ani. Voi mai rămâne în carantină 15-20 de zile. Vă mulţumesc tuturor pentru urările de bine”, a spus Recber, pentru publicația Sozcu.
”Să nu credeţi că e vorba despre o simplă răceală. Nu rămâne în gât sau în nas mai multe zile, ci se deplasează rapid în alte zone. Se instalează în plămâni, se dezvoltă şi declanşează pneumonia.
Rustu a avut febră mai multe zile, ca la malarie. Simptome ciudate, pe care nu le-a mai avut niciodată. Pielea si buzele devin livide, respiri repede, ai probleme cu respiraţia, o tuse permanentă, un puls neregulat şi nu poţi vorbi. Probabil că nu vă place, dar este ceea ce am experimentat, pas cu pas. Acestea sunt observaţiile mele”, spunea Isil Recber în urmă cu câteva zile.
Sursa: DigiSport
Shopping Basket
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Prezentare generală a confidențialității
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența în timp ce navigați prin site. Dintre aceste cookie-uri, cookie-urile clasificate ca fiind necesare sunt stocate în browserul dvs., deoarece sunt esențiale pentru funcționarea funcționalităților de bază ale site-ului web. De asemenea, folosim cookie-uri terțe care ne ajută să analizăm și să înțelegem modul în care utilizați acest site web. Aceste cookie-uri vor fi stocate în browser-ul dvs. numai cu acordul dumneavoastră. De asemenea, aveți opțiunea de a renunța la aceste cookie-uri. Dar renunțarea la unele dintre aceste cookie-uri poate avea un efect asupra experienței dvs. de navigare.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Orice cookie-uri care nu ar fi neaparat necesare pentru funcționarea site-ului web și sunt utilizate în mod special pentru a colecta date personale ale utilizatorilor prin analize, reclame și alte conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile. Este obligatoriu să obțineți consimțământul utilizatorului înainte de a rula aceste cookie-uri pe site-ul dvs. web.