Anunt important: a fost aprobata Ordonanţa de Urgenţă privind amânarea ratelor la bănci pe o perioadă de până la 9 luni
În ședință de Guvern de astăzi, 26.03.2020, Executivul a aprobat măsuri privind amânarea plăţii ratelor bancare atât pentru persoane fizice, cât şi pentru firme.
„Suntem pregătiţi cu ordonanţa. Vizează persoane fizice, persoane jurdice PFA, întreprinderi individuale. Se suspendă ratele pe o perioada de până la 9 luni”, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.
Ludovic Orban a insistat să fie prevăzute în OUG şi contractele de leasing, deoarece unul dintre cele mai afectate sectoare este cel al transporturilor.
„Insist să fie expres prevăzute contractele de leasing. Pentru că ştim că unul dintre sectoarele afectate este sectorul transporturilor”, a cerut Ludovic Orban.
Premierul României, Ludovic Orban a precizat că, dincolo de limitarea răspândirii coronavirusului, obiectivul guvernului este de a sprijini economia.
„Pe lângă obiectivul fundamental pe care îl avem pentru a limita la maximum răspândirea virusului, guvernul trebuie să aibă grijă de economie, de cei afectați direct, de cei afectați indirect datorită restrângerilor care au apărut în consumul cetățenilor, dar trebuie să avem grijă să funcționeze toate sistemele economice”, a mai declarat Ludovic Orban.
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea
Post Disclaimer
“Motru.eu nu a cerut și nici nu a primit niciodată fonduri sau alte beneficii financiare sau de altă natură pentru a prezenta anumite informații sau pentru a susține anumite opinii în articolele sale. Motru.eu nu este o agenție de știri sau o publicație cu jurnaliști profesioniști, ci este un blog de știri ce prezintă informații și opinii din perspectiva omului de rând. Motru.eu își rezervă dreptul de a selecta și de a publica știri în funcție de propriile criterii editoriale și de a păstra controlul asupra conținutului publicat.”